ANAF a republicat regulile. Unele te scot din regim din trimestrul în care se întâmplă evenimentul, altele abia din trimestrul următor — iar diferența se plătește!
Există o convingere foarte răspândită printre antreprenori: „dacă sunt micro, rămân micro până la sfârșitul anului”. Este greșită — și este una dintre cele mai scumpe convingeri greșite din fiscalitatea românească.
Codul fiscal prevede șase situații în care o firmă devine plătitoare de impozit pe profit în cursul anului, automat, fără ca nimeni să o notifice și fără ca ea să aleagă ceva. Iar pentru fiecare situație, legea spune exact de la ce trimestru. Le luăm pe rând.
Înainte de orice listă de cazuri, trebuie înțeleasă mecanica. Legiuitorul folosește două formule diferite, iar diferența dintre ele poate însemna un trimestru întreg de venituri impozitate altfel.
⏩ „Începând cu trimestrul în care…” — efectul este imediat și retroactiv în interiorul trimestrului. Dacă evenimentul se produce pe 20 august, întregul trimestru III se impozitează ca profit. Aici intră: depășirea plafonului, situațiile financiare nedepuse, activitățile excluse și cazul asociaților cu peste 25%.
⏭ „Începând cu trimestrul următor” — aveți o perioadă de grație. Aici intră exclusiv condiția privind salariatul, cu termenele ei de 30 și 90 de zile.
Rețineți distincția asta. Este singura care contează atunci când vă dați seama, în noiembrie, că ceva s-a întâmplat în august.
Dacă în cursul anului fiscal firma realizează venituri mai mari de 100.000 de euro, datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care s-a depășit această limită. Simplu în teorie. În practică, aici sunt trei capcane pe care le ratează aproape toată lumea.
Nu. Se iau în calcul veniturile realizate, adică cifra de afaceri definită potrivit reglementărilor contabile aplicabile — deci facturile emise, nu banii intrați în cont. O factură mare emisă pe 28 septembrie și încasată în februarie contează integral la trimestrul III.
La cifra de afaceri se adaugă veniturile din transferul mijloacelor fixe și al terenurilor, înregistrate cumulat de la începutul anului, dacă firma transferă în cursul anului mai mult de un activ din oricare subgrupă din Catalogul mijloacelor fixe, respectiv mai mult de un teren. Două autoutilitare vândute în același an pot împinge plafonul peste limită fără ca activitatea curentă să fi crescut cu nimic.
Se însumează și veniturile care constituie cifră de afaceri, respectiv veniturile menționate la art. 47 alin. (1¹) lit. d), ale persoanelor cu care microîntreprinderea este legată. Cu alte cuvinte: plafonul nu se verifică pe firmă, se verifică pe grup. Trei SRL-uri cu același asociat, fiecare cu 45.000 de euro, înseamnă 135.000 de euro — adică plafon depășit, chiar dacă niciuna nu a atins singură limita.
💡 De făcut, concret: dacă aveți mai multe firme cu asociați comuni, calculul cumulat trebuie rulat lunar, nu la închiderea anului. Echivalentul în lei al plafonului se determină la cursul de schimb valabil la închiderea exercițiului financiar precedent — deci știți de la 1 ianuarie exact ce sumă în lei nu aveți voie să depășiți. Puneți-o pe perete.
📖 art. 52 alin. (1) și alin. (5¹) din Codul fiscal
Aceasta este, de departe, cea mai nedreaptă dintre toate — pentru că nu are nicio legătură cu mărimea afacerii sau cu ce face firma.
Dacă în cursul anului fiscal microîntreprinderea nu a depus în termen situațiile financiare anuale pentru exercițiul financiar precedent, deși avea această obligație potrivit legii, datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care nu mai este îndeplinită această condiție.
⚠️ Nu e doar o amendă! Foarte mulți administratori tratează depunerea cu întârziere a bilanțului ca pe un risc de câteva sute de lei. În realitate, consecința este pierderea regimului micro cu efect din trimestrul respectiv — adică trecerea la 16% impozit pe profit pentru tot restul anului. O întârziere administrativă de câteva zile poate schimba integral modul de impozitare al firmei.
📖 art. 52 alin. (2) din Codul fiscal
Aici se pierde regimul micro cel mai des în practică — și tot aici legea lasă cele mai multe portițe de scăpare, dacă știi de ele și reacționezi la timp. Regula generală: dacă nu mai este îndeplinită condiția de la art. 47 alin. (1) lit. g), firma datorează impozit pe profit începând cu trimestrul următor celui în care condiția nu a mai fost îndeplinită.
Condiția se consideră îndeplinită dacă, în termen de 30 de zile de la încetarea raportului de muncă, este angajat un nou salariat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată de cel puțin 12 luni. Atenție la a doua parte: un contract determinat de 6 luni nu salvează situația. Dacă nu angajați în termen — impozit pe profit din trimestrul următor celui în care a încetat raportul de muncă. (art. 52 alin. 3)
Dacă ați optat pentru micro din primul an fiscal (fiind îndeplinite condițiile privind capitalul social și deținerea de peste 25% de către asociați/acționari), dar în termen de 90 de zile inclusiv de la data înregistrării firma nu îndeplinește condiția de a angaja salariați, datorează impozit pe profit din trimestrul următor celui în care expiră perioada de 90 de zile. (art. 48 alin. 3)
Când raportul de muncă este suspendat potrivit legii, condiția privind salariatul se consideră îndeplinită doar dacă sunt îndeplinite amândouă cerințele: perioada de suspendare este mai mică de 30 de zile și situația este înregistrată pentru prima dată în anul fiscal respectiv. A doua suspendare din același an, chiar și de o săptămână, vă scoate din micro. (art. 48 alin. 3¹)
🩹 Excepția care salvează multe firme — concediul medical. Condiția privind deținerea unui salariat se consideră îndeplinită și dacă salariatul se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, cu condiția ca perioada cumulată a concediului, pe întreg anul fiscal, să nu depășească 30 de zile. Atenție la cuvântul „cumulată”: nu 30 de zile per episod, ci 30 de zile pe an. (art. 48 alin. 3³)
📝 Dar ce înseamnă, mai exact, „salariat”? În sensul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, este persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 — Codul muncii. Vestea bună: condiția se consideră îndeplinită și în cazul firmelor care:
• au persoane angajate cu contract cu timp parțial, dacă fracțiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi (două jumătăți de normă = o normă);
• au încheiate contracte de administrare sau mandat, dacă remunerația este cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. (art. 51 alin. 4)
Dacă în cursul anului fiscal firma începe să desfășoare una dintre activitățile prevăzute la art. 47 alin. (3) lit. f) – i), datorează impozit pe profit începând cu trimestrul respectiv. Fără perioadă de grație, fără prag de venituri.
📖 art. 52 alin. (4) din Codul fiscal
Dacă în cursul anului fiscal oricare dintre asociații/acționarii unei microîntreprinderi deține, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot și la alte microîntreprinderi, atunci asociații trebuie să stabilească ei înșiși care microîntreprindere / care microîntreprinderi ies de sub incidența acestui impozit.
⚠️ Legea vă dă dreptul să alegeți — dar nu și dreptul să nu alegeți. Firmele desemnate aplică impozit pe profit începând cu trimestrul în care se înregistrează situația respectivă, astfel încât condiția deținerii unei singure microîntreprinderi să fie îndeplinită. Ieșirea din sistem se comunică organului fiscal competent, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Practic: dacă aveți trei SRL-uri în care dețineți peste 25%, doar unul singur poate rămâne micro. Alegerea o faceți dumneavoastră — ideal, cea cu marja cea mai mică și cu cel mai mare volum de venituri, pentru că acolo 1% din venit este cel mai avantajos față de 16% din profit.
📖 art. 52 alin. (7) din Codul fiscal
Aici legea este, surprinzător, în favoarea dumneavoastră — cu o condiție de respectat la repornire.
Microîntreprinderea aflată în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerțului continuă să fie plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor pentru întreaga perioadă în care înregistrează această situație — deși, evident, nu are salariat. (art. 48 alin. 2³)
Firma care s-a aflat în inactivitate temporară rămâne plătitoare de impozit micro de la data înscrierii în registrul comerțului a mențiunii de reluare a activității, dacă îndeplinește condiția privind angajarea de salariați în termen de 30 de zile inclusiv de la data înregistrării mențiunii în Registrul Comerțului. (art. 48 alin. 3²)
💡 Sfat practic: nu depuneți mențiunea de reluare a activității înainte de a avea candidatul găsit. Cele 30 de zile curg de la înregistrarea mențiunii, nu de la momentul în care chiar începeți să facturați.
Ați identificat situația și trimestrul. De aici încolo, cascada de obligații arată așa:
⚠️ Și încă ceva important: trecerea produce efecte pentru tot restul anului fiscal. Nu există revenire la regimul micro în cursul aceluiași an, oricât de repede ați remedia situația. Reintrarea se analizează abia pentru anul următor, dacă la 31 decembrie sunt îndeplinite din nou toate condițiile.
Firma facturează pe 20 august o lucrare care duce veniturile cumulate ale anului peste echivalentul a 100.000 de euro. Rezultat: impozit pe profit din trimestrul III, adică pentru veniturile și cheltuielile din iulie–septembrie, inclusiv cele de dinainte de 20 august. Trimestrele I și II rămân impozitate cu 1%.
Aveți termen până pe 10 octombrie să angajați pe durată nedeterminată sau determinată de minimum 12 luni. Dacă găsiți om pe 5 octombrie — rămâneți micro, nu se întâmplă nimic. Dacă nu — impozit pe profit din trimestrul IV. Observați cât de mult contează aici perioada de grație: trimestrul III rămâne intact.
Dețineți 100% în trei societăți, toate micro. Situația trebuie rezolvată: doar una poate rămâne micro, celelalte două trec la impozit pe profit din trimestrul în care se înregistrează situația. În plus — și independent de asta — veniturile celor trei se și cumulează la verificarea plafonului de 100.000 de euro, ca persoane legate.
Dacă la oricare dintre întrebări răspunsul este „nu știu”, merită verificat acum. La închiderea anului, singura variantă rămasă este să recalculați retroactiv și să plătiți și accesorii.
Regimul micro nu se pierde la 31 decembrie. Se pierde într-o zi de marți, în august, când pleacă un om sau se emite o factură — și afli în martie.
Toate cele șase situații de mai sus au un lucru în comun: operează automat. Nu primeți nicio notificare, nimeni nu te sună, iar termenul de reacție — acolo unde există — este de 30 sau 90 de zile. Diferența dintre o firmă care rămâne micro și una care descoperă în primăvară că datorează impozit pe profit din trimestrul III nu ține de noroc, ci de o verificare lunară care durează cinci minute.
În practică, cele mai multe pierderi ale regimului micro nu vin din creșterea afacerii, ci din administrativ: un bilanț depus cu întârziere, un salariat plecat în concediu prea lung, o a doua suspendare de contract sau un plafon calculat pe o singură firmă dintr-un grup de trei. Toate se pot preveni.
Articolul are caracter informativ general și reflectă legislația în vigoare la data publicării. Nu înlocuiește analiza unui specialist asupra unei situații concrete.
Vă verificăm situația concretă — plafonul cumulat, firmele legate, condiția salariatului — și vă spunem exact din ce trimestru se schimbă impozitarea, dacă e cazul. Mai bine acum decât în primăvară!
Scrie-ne la NUMERA →