Inceputul unei noi crize?

5.08.2011
|
Comentarii oprite
|

Ziua de joi a fost marcata de scaderi puternice pe bursele din europa (indicele vedeta Dax al bursei din Frankfurt a terminat in scadere cu 3,40%) cat si pe cele din SUA (Dow Jones pierde 4,31%), Japonia (-3,6%) sau Brazilia (5,72%) fapt ce-i face pe analistii economici sa se intrebe daca nu este vorba doar de inceputul unei noi crize economice majore. Bursa de la Bucuresti este in vacanta.

Potrivit cifrelor finale, indicele Dow Jones a scazut cu 512.76 puncte la 11,383.45 puncte, iar Nasdaq, dominat de actiunile pe tehnologie, pierde 136.68 puncte si coboara la 2,556.39 puncte. Dow Jones pierde in doar cateva zile de la sfarsitul lunii iulie aproape 1300 de puncte coborand la nivelul de inchidere de pe 9 decembrie 2010.

Si Indicele Standard & Poor 500 a scazut cu 4.78% (sau 60.27 puncte) la 1200.07 de puncte.

“S-a vazut eroziunea si pierderea increderii investitorilor. Increderea in economie, increderea in piata, increderea in liderii politici”, a declarat Hugh Johnson de la Hugh Johnson Advisors pentru AFP.

Bursele europene:

Bursele europene au cazut puternic joi dupa amiaza, dupa ce declaratiile foarte asteptate ale presedintelui Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, nu au reusit sa convinga pietele, relateaza AFP.

Indicele vedeta Dax al bursei din Frankfurt a terminat in scadere cu 3,40%, la 6.414,76 puncte, fata de inchiderea din ziua precedenta, de 6.640,59 puncte, marcand cel mai redus nivel de la inceputul anului.

Aflat pe rosu de finele diminetii, indicele si-a accentuat pierderile dupa anunturile BCE.

Bursa din Paris a terminat cu o scadere de 3,90%, pana la 3.320,35 puncte, cel mai redus nivel din iulie 2009.

Indicele CAC 40, care a pierdut 134,59 puncte, este in a noua sedinta in
care evolueaza pe rosu, o serie inedita din septembrie 2002.

Indicele Ibex-35 al principalelor valori ale bursei madrilene a inchis in scadre cu 3,89%, la 8.686,5 puncte, sub pragul psihologic de 9.000 de puncte, pentru prima oara din iunie 2010.

Bursa de Valori din Sao Paulo a scazut brusc cu 5,72% joi, cel mai mare declin incepand din noiembrie 2008.

Bursa de la Bucuresti este in vacanta.

Bursa din Tokyo – sedinta de vineri-pierderi mari

Tokyo Stock Exchange a scazut in sedinta de vineri cu 3,6% imitand trendul dat de bursele europene si de Wall Street cu o zi inainte, pe fondul de anxietate cu privire la datoriile suverane din Europa si la starea precara a economiei globale in general.

Conform rezultatelor provizorii, indicele Nikkei 225 a pierdut 347.22 puncte, sau 3.59%, coborand la 9,311.96 puncte. La scurt timp dupa deschidere, declinul Nikkei a depasit 4%, indicele ajungand la cel mai scazut nivel din 18 martie, de la reuniunea bursiera din urma cutremurului din 11 martie care a devastat nord-estul Japoniei.

Indicele Topix a cedat 3,30% fiind in scadere cu aproximativ 27 puncte de la aproximativ 799 de puncte.

de Ionut Baias

Articol preluat de pe www.euroactiv.ro
Sursa articol: http://www.euractiv.ro/index.html/articles|displayArticle?articleID=23386

Sursa foto.